Dacă încercaţi să pierdeţi în greutate într-un mod cât mai rapid, dieta cu pomelo ajută la arderea grăsimilor şi este şi sănătoasă. Fructele pot substitui gustările cu un număr mare de calorii oferind în acelaşi timp o valoare nutritivă adăugată.
Pomelo are un conţinut ridicat de valori nutritive şi un aport caloric foarte scăzut. Este un citrict foarte bogat în vitamina C. Pe lângă aportul de vitamina C, pomelo este o sursă foarte bună de fibre, proteine şi fier.
O porţie de pomelo, echivalentă cu o cană, are aproximativ 72 de calorii şi mai mult decât dublul necesar de vitamina C care se recomandă unei persoane ce urmează o dietă de 2.000 de calorii pe zi.
Cura de slăbire cu pomelo este recomandată doar pentru 12 zile. Pe durata acestui regim se consumă lichide, minimum opt pahare pe zi.
– Mic dejun: 2 ouă fierte tari – 2 felii de pâine – o jumătate de pomelo
– Prânz: salată de legume (ridichi roşii + salată verde + castravete), o bucată de carne fiartă. Nu mâncaţi prăjit sau sotat. Combinaţi cu jumătate de pomelo sau suc de pomelo.
– Cina: Ar trebui să folosiţi alimente care sunt verzi şi roşii (cu excepţia cartofilor, porumbului, mazării), combinate cu peşte sau carne de vită fiartă, nu prăjită. Pe lângă acestea, combinaţi cu o jumătate de pomelo sau o ceaşcă de suc de pomelo proaspăt, potrivit dietesanatoase.ro.